ZIUA NAŢIONALĂ DE RUGĂCIUNE A FEMEILOR CREŞTINE DIN MOLDOVA
Tema: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng”
3 decembrie 2012
“Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng” – acesta este subiectul asupra căruia dorim să medităm, ţinând cont de genericul Zilei Mondiale de Rugăciune: “Bucuria”, şi tema conferinţelor regionale: “Nepăsarea”.
Trăim într-o vreme a individualismului. Frecvent putem să auzim expresii, cum ar fi: “Nu-mi pasă, am suficiente probleme ca să mă ocup şi de problemele altora”. Cum am putea să trăim adevărul: “Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii”? (Romani 12:16a) Am uitat să împărtăşim atât bucuria, cât şi durerea unii cu alţii. Deseori, atunci când fratele nostru se bucură, noi ne întristăm, devenind invidioşi de starea lui. De asemenea, atunci când cei apropiaţi trec prin suferinţă, încercăm să ne asumăm rolul de judecători, făcând anumite concluzii.
Vă îndemn să ne reîntoarcem la Adevăr şi să privim la o femeie care a ştiut ce să facă cu bucuria.
Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură! (Text: Luca 1)
Trecuse puţin timp de când Maria primise, prin mesagerul ceresc, înştiinţarea că ea va fi mama Domnului Isus. Cui să-i spună această noutate? În Nazaret, în afară de logodnicul ei, Iosif, nu-i putea face cunoscut nimănui acest adevăr.
Cu multe întrebări în suflet, dar şi cu multe subiecte de conversaţie, ea se îndreaptă spre casa Elisavetei, cu dorinţa de a i se destăinui. Cu fiecare pas făcut spre casa ei, emoţiile cresc şi întrebările devin tot mai tulburătoare: “Cum să-i spun? Cum voi dovedi adevărul? Mă va înţelege?”.
Ne-am aştepta ca din inima ei să se reverse revoltă şi durere, de fapt, are toate motivele pentru aceasta. Ea este o fecioara curată, care aşteaptă ziua împlinirii visului ei, şi anume, acela de a se căsători cu Iosif, logodnicul ei. Cu toate acestea, înainte ca acest vis să devină realitate, ea urmează să aibă un copil. Neînţeleasă de Iosif, ea ar putea să-l piardă pe omul iubit, sau descoperită infidelă, risca să fie omorâtă cu pietre, conform Legii Mozaice. Depăşind, însă, simţămintele pentru Iosif şi pericolele care o pândesc, Maria intră în casa Elisavetei şi-i aduce o urare de bine.
Imediat, se întâmplă miracolul: pruncul Elisavetei tresaltă şi Elisaveta se umple de Duhul Sfânt, apoi strigă cu glas tare: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău!”.
Elisaveta nu se îngrijorează de starea ei, ea este preocupată de mama Domnului Isus, fericind-o: “Cum mi-a fost dat să vină la mine maica Domnului meu?”.
Câtă smerenie, credinţă, dragoste, respect şi bucurie posedă Elisaveta, această femeie matură.
Apoi, inima Mariei, cuprinsă de bucurie triumfătoare, dă naştere la cel mai magnific imn de laudă.
Cântarea Mariei este imnul recunoşinţei pentru ceea ce a primit (Luca 1:49/a):
- trecere înaintea lui Dumnezeu ( Luca 1:48);
- harul alegerii de către Dumnezeu (Luca 1:28);
- binecuvântarea lui Dumnezeu (Luca 1:28/b; 42,48/b).
Cântarea Mariei dovedeşte adoraţia inimii ei pentru Dumnezeu:
- Dumnezeu este Mântuitorul (Luca 1:47);
- Dumnezeu este Atotputernic (Luca 1:49);
- Dumnezeu este Sfânt (Luca 1:49);
- Dumnezeu este îndurător (Luca 1:50).
Cântarea Mariei exprimă bucuria biruinţei slujirii Domnului Isus:
- Domnul Isus va înălţa pe cei smeriţi (Luca 1:52);
- Domnul Isus va sătura pe cei flămânzi (Luca 1:53);
- Domnul Isus va împlini promisiunile lui Dumnezeu (Luca 1:55).
Este minunat să vedem cum două femei diferite pot să se bucure, gândidu-se la Mesia, şi să împărtăşească bucuria şi binecuvântarea. Să ne îndreptăm, deci, gândurile spre Domnul Isus pentru ca şi inimile noastre să tresalte de bucurie, şi atunci vom învăţa să ne bucurăm cu cei ce se bucură, la fel ca şi Elisaveta!
O bucurie naşte o altă bucurie, o binecuvântare izvorăşte altă binecuvântare, o cântare naşte o altă cântare! Este un principiu Cristic – Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură!
Sugestie pentru rugăciune:
Înainte de rugăciune, împărţiţi-vă câte trei persoane. Împărtăşiţi în micile grupuri câte o pricină de bucurie, o binecuvântare, rostiţi câte o rugăciune prin care să-L înălţaţi pe Domnul.
Plângeţi cu cei ce plâng!
Chiar dacă în viaţă avem parte şi de lacrimi, principiul rămâne acelaşi: “Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii” (Romani 12:16a.
În lumea în care trăim există suferinţă, tristeţe, singurătate, durere, apăsare şi haideţi să ne întrebăm:
- Cine va veni în ajutorul acestor suflete, ca să aducă schimbare, dacă nu noi, cei care am fost schimbaţi?
- Cine va aduce speranţă, dacă nu noi, cei care am primit speranţa vieţii veşnice?
- Cine va aduce lumină, dacă nu noi, cei care am primit Lumina?
- Cine va plânge cu cei ce plâng, dacă nu noi, cei care am învăţat să avem aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii?
În viaţa Domnului Isus a fost o zi plină de durere, ziua răstignirii.
Mântuitorul a fost răstignit! Perdeaua din Templu s-a rupt în două, pamântul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, trupurile sfinţilor au înviat, iar mormintele s-au deschis… Această scenă era urmărită cu cutremur de un grup de femei, care-L iubeau pe Mântuitorul! Acolo era Maria, mama Domnului Isus, cea care a zis: “Iată roaba Domnului; facămi-se după cuvintele Tale”. A fost voia Tatălui ca Fiul ei să moară, ştia acest lucru cu siguranţă, “căci nici un Cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca 1:37). Cu toate acestea, inima ei de mamă se frângea, la fel cum se frângea trupul Mântuitorului. Totuşi, ea nu era singură în această suferinţă. Alături, erau şi alte femei, care au fost eliberate, vindecate de către Domnul Isus, erau acele femei care au văzut semne şi minuni. Erau acelea care l-au urmat până la cruce.
Maria era în suferinţă, dar nu de una singură!
Avem nevoie unii de alţii, aşa ne-a creat Dumnezeu.
Să plângem, deci, cu cei ce plâng şi să ne rugăm unii pentru alţii.
- 1. Suntem chemate să mijlocim pentru familiile noastre:
- Integritatea şi durabilitatea căsniciilor (Efeseni 3:14-19);
- Educarea copiilor după principii veşnice (Ps. 78:1-8);
- Mântuirea celor nemântuiţi din casele noastre (1 Petru 3:1-2).
- 2. Suntem chemate să mijlocim pentru bisericile noastre:
- Sfinţirea bisericilor, a slujitorilor şi a membrilor (1 Petru 2:9; Apoc. 22:11b);
- Slujirea conform darurilor spirituale (Romani 12);
- Rodirea (Galateni 5:22-26).
- 3. Suntem chemate să mijlocim pentru ţara noastră:
- Pocăinţa poporului (Neemia 1:5-11);
- Conducerea ţării (1 Timotei 1:1-3);
- Tămăduirea ţării (2 Cronici 7:13-15).
La acest sfârşit de an şi început de an nou, ce vom face noi? Vom rodi roada Duhului Sfânt, având aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii; bucurându-ne cu cei ce se bucură şi plângând cu cei ce plâng, sau vom purta numele unui creştin plictisit, trist şi singuratic, dezonorându-L pe Dumnezeu?
Este alegerea fiecăruia dintre noi!
Cu multă dragoste,
Eugenia Podoleanu
Coordonatoarea Departamentului surorilor al UBCEBM