Sărbătorile legate de nașterea Domnului Isus, sunt întotdeauna ocazii speciale pentru credincioși de a împărtăși și altora iubirea lui Dumnezeu. În contextul sărbătorii Nașterii Domnului, departamentul de tineri din cadrul UBCEB RM a avut onoarea de a vă invita la un festival muzical, cu scop caritabil #SHARETHEGIFT. Evenimentul a fost găzduit de biserica „Isus Salvatorul” şi a oferit un program spiritual bogat destinat fiecărui suflet prezent la eveniment.
Desfășurarea evenimentului a avut loc în conformitate cu toate normele legate de neproliferarea virusului de tip nou COVID-19. Dar nici distanța socială de minim doi metri dintre credincioși și nici purtarea obligatorie a măștilor nu a putut încălca starea de bucurie a participanților.
Începând cu ora 16.00, grupuri de tineri din mai multe biserici din Chișinău au amenajat expoziții cu lucrări hand-made și patiserii, unde fiecare participant a putut contribui la această cauză socială prin achiziţionarea unui articol cumpărat sau pur şi simplu prin donare de bani în măsura posibilităților sale.
„Împreună cu soția și familia noastră extinsă, am fost motivați să facem un festival muzical cu scopul dărniciei - #SHARETHEGIFT. Așa a pus Domnul pe inimile noastre, ca ținta dărniciilor noastre să fie anume Azilul de bătrâni de la Iabloana, ca să adunam suma necesară (de 50 000 lei) pentru construcția rampei de acces. Astfel, am ajuns la ideea de a organiza și un târg de caritate, în care să se implice tinerii din Comunitatea Chișinău. Ne-am propus ca tinerii să facă, cu propriile puteri, diferite obiecte, felicitări, prăjituri, biscuiți, ca acestea să fie expuse la târg, iar toți banii adunați să îi donăm pentru azil”, a menționat liderul de tineret pe Comunitatea Chișinău, Oleg Savin. Totodată, fratele Oleg a mai specificat că: „Ne-am bucurat extrem de mult că Vestea cea Bună și darul nemeritat al Mântuitorului nostru a fost împărtășită tuturor, și de asemenea, că împreună, în spirit de unitate, am adunat suma necesară și chiar mai mult, slăvit să fie Domnul pentru aceasta! Mulțumim pentru susținerea din partea UBCEB RM și a tuturor celor care au participat. Ne rugăm pentru continuitatea acestor proiecte de caritate! Domnul sa ne ajute! „…Până aici Domnul ne-a ajutat.” - 1 Samuel 7:12”
Reamintim că, toți banii adunați în cadrul acestui eveniment vor fi folosiți la construcția rampei de acces de la azilul de bătrâni „Tabita” din satul Iabloana. „Mulțumim pentru organizarea acestui eveniment din partea bătrânilor de la azil și pentru contribuția pe care ați făcut-o. La moment în casa de bătrâni sunt 47 de persoane, care sunt lăsate de familii; persoane bolnave, nevoiașe care au nevoie de îngrijire specială. Nu știu cum vom ajunge noi, însă Biblia ne învață ca să întindem un pahar de apă, să dăm un bănuț, să oferim o mână de ajutor pentru oamenii care au astfel de nevoi”, a afirmat directorul azilului de bătrâni „Tabita”, Tima Grama.
De aceea, vă îndemnăm ca să vă rugați pentru ca acest centru să continue să activeze şi să fie o binecuvântare pentru bătrâni; pentru întărirea spirituală şi fizică a personalului care au o misiune nobilă de a îngriji şi mângâia aceşti bătrâni, dar și pentru bătrânii care încă nu au cunoscut bucuria mântuirii, să descopere pe deplin dragostea adevărată în Domnul Isus.
În programul artistic au participat: fanfara aerofonă „Betel”; Andrei Jilihovschi; Marin & Marina Sevastian; Adi Belcota și grupul de laudă „Isus Salvatorul”; Mark Oselski și grupul de laudă „Cricova”, dar și band-ul Coffee & Life. Toate piesele interpretate aveau tematica Crăciunului, iar scopul principal al acestora era de a-l slăvi pe Dumnezeu. De asemenea, a fost înscenată și nașterea Domnului nostru Isus Hristos la Betleem, iar mesajul transmis de către această scenetă a fost că Crăciunul nu este un mit, o tradiție sau un vis. Este o realitate glorioasă. Este un timp de bucurie. Staulul din Betleem a devenit o legătură dintre lumea pierdută și Dumnezeul iubitor, iar din acel staul a venit un Om care nu doar că ne-a învățat un nou mod de viață, dar ne-a adus într-o nouă relație cu Creatorul nostru. Crăciunul înseamnă că Dumnezeu este interesat de treburile oamenilor, că Dumnezeu ne iubește atât de mult că a fost dispus să ne dea pe Fiul Său. În nașterea Fiului Său, Dumnezeu ne vorbește despre dragostea Sa, dar și despre situația disperată a omenirii fără Dumnezeu. Prin nașterea Domnului Isus, Dumnezeu ne amintește că existența noastră are un scop, sufletul un preț și istoria un final.
„Poporul care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (Isaia 9:2). El este Lumina Lumii, spune Ioan, și cine Îl urmează pe El nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.